NU AȘA!

16299068_1322962751058404_3262466069902034326_n
sursa mediafax.ro

Nu așa voiam să încep. Nu așa speram să se ajungă. Nu așa îmi doream să-mi petrec ultima iarnă de studenție. Da, mă dor degetele de la frig, nu-mi mai simt picioarele de la mers, sărit, iar mers, iar sărit. Și tot așa. Dar nu contează, până la urmă. Ca mine mai sunt încă nu știu câte zeci, sute, de mii de oameni din țara asta. Ca mine, sunt încă nu știu câte zeci de mii de studenți care sunt, din nou, afară. Sau părinți, sau bunici. Simplii, oameni.

Oameni, oameni care cred în ceva aparent utopic, o țară frumoasă și corectă. O țară, totuși, nu mai catolică decât Papa, dar în care pot să-și ducă viața fără să le fie frică de ziua de mâine, în care să-și poată scoate câinii la plimbare fără să fie acuzați de ceva. O țară pe care s-o poată numi ACASĂ!

Și totuși… am fost, din nou, în stradă. Și eu, poate și tu, sau cineva pe care îl cunoști. De ce? „Păi niște oameni răi, care au făcut prostii, au furat și au mințit, trebuiau să meargă la închisoare. Dar au făcut să scape basma curată, să nu mai meargă nicăieri, ba chiar să poată face alte prostii fără să le spună nimeni nimic.” Așa mi-am imaginat că i-aș explica copilului meu de ce ies supărată la protest, în timp ce vedeam părinți cu copiii în cârcă mergând și cântând alături de noi. Da, cântând, nu scandând. NOAPTEA ASTA AM CÂNTAT PENTRU CE MĂ DOARE!

Pentru că mă doare. Mă doare când îmi văd prietenii o dată, de două ori pe an, pentru că au plecat afară să învețe, zicând că aici nu se poate. Mă doare când o văd pe mama cu capul în acte, plătind taxa de nu știu ce sau nu știu cum, fel de fel de invenții. Mă doare, acum, să văd cum unii încercă să distrugă linia noastră melodică cu scandal și violență și minciuni.

S-a protestat la București. La Cluj am fost noi. Timișoara. Brașovul meu drag. Iași, Sibiu, toată țara. Chiar și la Londra. NEAM SĂTURAT, am văzut azi scris. There is a pun, gramatical vorbind. Și ieșim și mâine. Și poimâine. Și de fiecare dată când se va cere.

***a doua zi, după un examen și o noapte puțin nedormită

Puțin mai liniștită, totuși nervoasă. Doamne, mulțumesc că nu trebuie să o liniștesc pe mama, că nu trebuie să-i spun tatei că nu sunt cu huliganii. Că îmi văd profii cu noi în stradă, că bunică-mea îmi spune doar „ai grijă, sunt mândră de tine!”. Da, noi suntem. Tinerii frumoși și liberi, hipsteri, rockeri, corporatiști, hippie, sataniști, studenți, etichete peste etichete. O gașcă care urlă cu o singură voce și care sare în sincron mai ceva ca la Untold.

Vă multumesc, că înțelegeți. Că v-ați săturat. Că aveți bun simț și luptați așa cum țara asta nu a mai văzut. Mulțumesc Jandarmilor și Poliției că sunt cu noi, nu trebuie să o spună, o vedem în ochii lor atunci când merg cu noi 15 kilometri în fiecare seară, în zâmbetele pe care ni le întorc, chiar dacă și lor le este frig și au obosit. Le mulțumesc că au înțeles că noi NU AȘA vrem să ieșim din toată mizeria asta, că noi suntem ăia care le ducem ceai și flori.

Și voi, ăștia de ne-ați trezit? Nu plecăm. Vă vedem. Ceea ce faceți voi se numește lucru manual. Bun, mulțumesc. Altă întrebare?

P.S. : Plimbarea de seară, frumoșilor?